Viata mea.Calin Silviu

Viata mea a fst un chin de la nastere pana cand am fost purtat in brate de 2 persoane..
Ma refer ca am crescut de mic de cand mama mea ma nascut ma abandonat in maternitate si dupa crescand mai mare am fost mutat intr-un plasament de copii nr 2 din Barlad.
Desigur ca nici pana astazi 20.12.2008 nu imi cunosc parintii mei adevarati.Am fost o singura data in anul 1998 in vara la parntii mei pt ai cunoste.Ajungand acolo am intalnito pe mama mea care nici macar un pupik nu mi-a dat,pe bunica,pe unchiul si matusa mea,nu am mentionat de tatal meu pt ca si in buletinul meu nu este trecut adika nu este cunoscut.Afost foarte greu pt min sa fiu langa ai mei pentru o ora si imi aduc aminte ca mama mea ce-a care ma abandonat nici macar un sarut sau un buna ziua nu a scos..nici in momentul in care eu stateam lnga ea..ea nu a realizat,nu a stiut ca eu sunt baiatul ei.Fiind mic pe vremea aceea in 98 am fost bucuros m-am aruncat la fiecare membru de familie in brate sa ii sarut..puteam sa ii uras,puteam sa nui pup,pt motivul ce am fost abandonat si alungat din viata lor.Pt ei acel timp petrecut a fost ca si un chin,pur si simplu am fost un strain pt ei,un vizitator in vizita pentru o ora.A fost foarte greu si nu imi place sa public ceva care nu sa intamplat..ceea ce va scriu este real..si adevarat.
Am plekat de la parintii mei trist pt ca nu ma recunosteau ...nici macar nu stiau cum ma cheama.
Dupa maternitate am fost amplasat asa cum am zis in centru de copii nr 2 din Barlad,tot ce imi pot aduce aminte acuma este ca mancam tot timpl bataie acolo,eram luat peste picior de cei mai mare,eram pus sa le fac anumite servici cum ar fii:sa le spal ciorapi,sa le dau mancarea mea,painea mea,hainele bune.Seara de seara traiam cosmaruri nu era noapte in care sa nu dorm ca eram batut de cei mai mari si chinuit,imi aduc aminte ca timpul meu de dormit il petreceam cu ceilalti copii mai mici sub pat pt ca ei isi puneau un cearsaf in cap si ne speriau ca a venit babaul sau nu stiu mai cine.....clipe de groaza..si am trcut si peste aceste.
Nu stiu cum dar nici pana acuma ,nici pana in ziua de astazi,nici macar la ora acesta 22:07 nu imi pot aduce aminte cum am scapat de acel chin si cum eu am ajuns in Bucuresti pe strada in spatele garii de nord.Tot ce imi aduc aminte este ca de mic cred ca pe la varsta de 6-7 ani eram in Gara de Nord in spate la acei stalpi mari dormeam pe acel asfalt seara de seara,si uneori pe timp de zi in aceea aglomeratie,stiu ca ziua mai mergeam prin tranvaie sau prin metrouri si cantam sau cerseam bani pt a imi lua o bugata de paine..daca as sta si pe ganduri mi-a duc aminte ca strangeam bani multi din cersit si seara ajungand pe asfaltul meu de dormit stiu ca imi puneam bani intro cutiuta mica ,,iar dimineata cand ma trezeam pur si simplu nu mai erau acolo.
Primul meu furt a fost intr-o dimineata,in spatele gari intr-un parculet cand eu am mers in acel parc si am vazut pe o banca o geanta de dama,era o doamna cu un copil mic si se jucau acolo si geanta dansei era pusa pe banca respectiva,pur si simplu urmaream fiecare miscare,am prins momentul cand am luat aceea geanta si am fugit imediat,dar de frica am aruncato si am mers mai departe.
Intr-o noaptede toamna tarzie si friguroasa aflandu-ma pe acel asfalt dormeam,dupa cateva cateva momente vine o doamna la mine femeie de servici de la un bloc si ma ia cu ea facanduse mila de mine...Am ajuns la ea in bloc si ma dus intr-un beci si mi-a spus urmatoarele cuvinte:uite daca vrei sa dormi in camera asta poti sta linistit,iti dau si nite haine sa iti pui pe tine..e cam intuneric aici dar nu te speria ..daca ai nevoie de ceva spunemi vino la mine..vazand acel beci si intunericm-am speriat si am raspuns ca nu vreau sa stau acolo..si am plekat intorcandu-se in frig si pe acel asfalt.Am adormit si nu stiu cum Dumnezeu a trimis 2 oameni,o doamna si un domn,acestia m-au luat in bratele lor si mau dus intr-un loc calduros.Ajungand in acel loc in aceea seara tin minte ca mi sa facut un dus am fost curatat si dezinfectat de toata muldaria si jegul de pe mine,dupa acel dus am fost luat in brate de o doamna si pus intro camera singur intr-un pat si aceea femeie a stai cateva minute cu min ,sa rugat pt mine si ma pupat ca un fiu de al ei....inca si acuma in momentul in care scriu eu am emotii si va scriutoate aceste lucruri cu lacrimi pe obraj pt ca stiu prin ce am trecut si a fost un chin pt mine..dar multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a lasat in strada si a avut grija de mine asa cum are si acuma..
M-am trezit diminearta si iesind din camera am fsot intampinat de mai multi copii care au venit la mine si mi-au dat jucari..dupa am realizat ca ma aflu intr-un centru de copii..
Am crescut in acesta organizatie si multumesc lui Dumnezeu ca am fsot educat de ei,invata de ei,si imi place ca inca si pana acuma sunt ajutat de ei din punct de vedere financiar si spiritual..
Acesta organizatie se numeste Orasul Sperantei(www.romanianchildren.rg)iar acele doua persoane care m-au luart din strada se numesc:Angela Kay Thomson si Cristian Soimaru.
Desigur ca la varsta de 14 ani am descoperit ca Dumnezeu mi-a dat un talent adika muzica..imi place mutl sa cant si sa compun,chair am fsot in anul 2004 impreuna cu mama mea(cea care ma luat din strada angie thomson)in Paris pentru a canta la o universitate americana pt strange de fonduri.Am mai cantat si in alte parti,visul meu si dorinta mea cea mare este de a canta si de a deveni un cantaret,am fost chair si la un studio sa cant si acolo am inregistrat ceva muzika,vreau sa imi implinesc visul,vreau sa fiu realizat,si chair daca as strange multi bani,m-as gandi ca cu banii care ii castig si ii strang sa investesc intr-o fundatie cu copii cu nevoi,sau as face un proiect cu copii abandonati..asta e visul pt ca stiu prin ce am trecut eu,si stiu ce am fost,de aceea inteleg copii si stiu ca le e foarte greu fara mama fara tata.Sunt mutle de spus dar cred ca nu mi-ar in capea in aceasta pagina
Ii multumesc lui Dumnezeu pt tot,ii multumesc ca mi-a purtat de grija asa cum si acuma face,ii multumesc pentru dragostea pe care o primesc de la acesta organizatie,ii multumesc ca am o familie nou ,ca am mama,ca am tata,ii multumresc ca am frati multi, ii multumesc si pentru fratele meu Alex Stoica,ii multumesc ca am un loc unde sa stau,i multumesc pt ca mi-a dat acest talent,ii multumesc ca ma pot numi un invingator,ii multumesc si pentru familia mea adevarata care m-a crescut chiar daca ma-u abandonat si nu vor sa stie nimika de mine inca ii iubesc si stiu ca Dumnezeu are grija si de ei,ii multumersc si pt voi cei care luati din timpul vostru si cititi acesta mica istorisire a vietii mele.
Anul acesta organizatia sa mutat in Oradea pentru a ne fii noua mai bine tinerilor,desigur ca sunt multe proiecte pentru noi,si pt cei careu nu au familie si care sunt abandonati in strada,pt cei care cred ca nu ma-i au nicio speranta.
Acuma am 23 de ani si inca aprtin organizatie,inca sunt ajutat de ei,eu si tineri care mai sunt,cei cu care am crecut de micii,am un loc de munka foarte bun.Va las cu bine si nu uitati un sigur lucru:uiatti-va sus si ganditi-va ca el vegheza si ne pazeste de orice rau.AMIN




Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi toti

Calin Silviu
email:calin_orasulsperantei
tel:0771504116